Connect with us
mesaje de ziua nationala

De Bine

Ziua Națională, mesaje ale românilor din toată lumea

foto: stiridecluj.ro

Ziua Națională, mesaje ale românilor din toată lumea

Lectura de 4 minute.

Ziua Națională a României este un moment în care energia românilor, din toată lumea, crește deși ca sărbătoare este pe locul 2 în topul preferințelor, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.

În acest top, prima sărbătoare apreciată este ziua de 1 ianuarie – Anul Nou (36%), în special în mediul urban, apoi 1 decembrie pentru 30% dintre respondenți.

De-a lungul istoriei, Ziua Naţională s-a sărbătorit în patru zile diferite:
24 ianuarie, între anii 1861 și 1866;
10 mai, după 1867 și până în 1947 – odată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I;
23 august, din ’47 până în 1990;
1 decembrie este celebrată Ziua Națională a României începând din 1990.

mesaje români

foto: radioimpuls.ro

În România anilor noștri trăiesc, alături de comunitatea românească, maghiari, romi, ucraineni, germani, ruși-lipoveni, turci, tătari, sârbi, slovaci, bulgari, croați, greci, evrei, cehi, polonezi, italieni, chinezi, armeni, macedoneni – comunități etnice cu tradiții culturale, lingvistice și religioase specifice.

Am strâns și vă prezentăm, aici, câteva din mesajele / urările pe care români din toate zările le trimit prietenilor, cunoscuților și celor care simt românește în fiecare zi în orice colț al lumii s-ar afla, de Ziua Națională a României.

mesaje de ziua nationala

Începem cu cel al Dorinei I:
Români din toate țările, uniți-vă! Pentru voi, cei plecați de nevoie prin alte zări, pentru noi, cei rămași acasă, pentru copiii și nepoții noștri, pentru țara asta năpăstuită, pentru credința noastră în Bunul Dumnezeu.
Să ne iubim că suntem frați și să nu mai lăsăm trădătorii de neam și țară să ne dezbine. Fiți binecuvântați români, oriunde v-ați afla în lumea asta mare! La mulți ani! 🙏❤️🤗”;

Să iubești fără încetare, cu inima, cu sufletul sau mintea ta locul în care te-ai născut, însoțit cu inima de cei dragi ție! Binecuvântări vă trimit tuturor și bucurie! 🙏, Angela B.;

evenimente de 1 decembrie

foto: gokid.ro

Frați români de pretutindeni!
A mai trecut un an în șiragul istoriei României Mari.
A mai trecut un an,cu greutăți,dar și cu bucurii.
Să fiți uniți, fraților, avem o țară și un pământ, să nu uităm. Avem o credință de veacuri și trăim în Grădina Maicii Domnului. Fiți treji și vegheați,ca să nu cădeți în ispită, să nu cădeți în capcanele vrăjmașului celui viclean. Să ne unim inimile în dragostea lui Dumnezeu.Suntem un neam Ortodox! Întăriți-vă în credința aceasta și să știți că,nu este departe ziua, când ne vom aduna toți în țara noastră dragă și vom da slavă lui Dumnezeu.
Domnul să vă binecuvânteze oriunde ați fi!
La mulți ani, frați ROMÂNI!
La mulți ani, ROMÂNIA!„, Aliona V.

La mulți ani, România! Dumnezeu să binecuvânteze românii de pretutindeni. Să avem o țară prosperă și un popor fericit! Vreau să înțeleagă toți românii, că suntem de la Dumnezeu dați o țară si un popor care vorbim aceeasi limbă și astfel trebuie să rămânem. Uniți pe vecie„, Eudochia F.

La mulți ani România noastră dragă! Doamne, nu uita de noi și ferește-ne de necazuri, dezbinare și de dușmanul văzut și nevăzut! Doamne ajută!„, Maria C.

La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor de pretutindeni , plecați în lumea largă„, Camelia C.

Veniți acasă preaiubiți români de pretutindeni, Patria are nevoie de voi„, Dina.

Dumnezeu să îi ajute pe toți oamenii plecați în lume să-și facă un rost în viață, sănătate, bunăstare și pace în casa lor„, Maricela.


Susține blogul și Faptele Bune cumpărând prin linkurile noastre afiliate:

Haine Tradiționale, Suveniruri, Flori, Electro-IT, Vacanțe, Cadouri, Cărți - Home&Deco.

Pentru tine, fără costuri suplimentare. Pentru noi, cu susținere.

1 decembrie - Ziua Națională

foto: ziarullumina.ro

Să dea Dumnezeu PACE pe acest pământ, români am fost și români suntem oriunde ne vom afla. Vrem PACE în 🌏 lume„, Marcela S.

„Români, veniți acasă ! Pământul se usucă de dorul vostru”, Liz P.;

Români am fost, români suntem, oriunde ne aflăm!!! 🥰🥰„, Nadia T.;

Mult sănătate și numai Biruință să vă dea Bunul Dumnezeu, tuturor ROMÂNILOR. LA MULȚI ANI ROMÂNIA!!!„, Valeria M.;

La mulți ani România, La mulți ani Poporului Român!„, Elena G.;

„Doamne, ocrotește-i pe români oriunde s-ar afla!”, Vetuta A.;

Românilor, indiferent unde vă aflati și pe unde v-a dus soarta, să nu uitați, că Patria voastră este România, limba voastră este limba maternă-limba română„, Greta R.;

Trăiască România și tot poporul„, Eugenia P.;

Voi , Români din lumea-ntreagă , Dumnezeu să vă -nsoțească pretutindeni unde vă aflați  și de casă nu uitați!„, Larisa T.;

1 decembrie - parada militara de Ziua Națională A României

foto: cetateanul.net

Tuturor românilor, neamului nostru ,țării noastre LA MULTI ANI binecuvântați , în pace ,unitate și Lumină!„, Elena M.;

La mulți ani tuturor românilor de pretutindeni, multă sănătate, aveți grijă de voi oriunde în lume vă aflați, sărbători binecuvântate cu liniște și pace, Doamne ajută tuturor, amin!„, Ana N.;

Trăiască România Mare!„, Elena E.;

La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor romănilor! Dumnezeu să vă păzească oriunde și oricând!„, Nina G.;

Dumnezeu sa ajute pe toți românii!„, Maria M.;

Să vă dea Dumnezeu sănătate,liniște și pace n suflete,oriunde v ați afla!„, Victoria S.;

LA MULȚI ANI dragi români din toată lumea de ziua națională a ROMÂNIEI!„, Mimi B.;

Într-o altă incursiune în lumea românilor din afara țării, scriam anul trecut, despre cum sărbătoresc români din Milano ziua de 1 decembrie.

Dumnezeu să îi ajute pe toți oamenii plecați în lume să-și facă un rost în viață, sănătate, bunăstare și pace în casă lor„, Maricela C.;

La mulți ani tuturor românilor!„, Maria G.;

La multi mulți ani români de pretitindeni oriunde v-ați afla! La mulți ani România!„, Olimpia S.;

D-zeu să binecuvânteze România și pe toți românii de pretutindeni 😇🙂”, Irenke L.;

Mulțumim fraților români pentru sprijinul acordat în situațiile dificile. La mulți ani, România!„, Liudmila M.

Pentru cei interesați, am pregătit 31 de citate celebre despre români și România (în două părți) ale personalităților noastre marcante. Printre acestea: Petre Țuțea, George Topârceanu, Grigore Vieru, George Enescu, Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu,

Să fie pace pe pământ! La mulți ani, România!„.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, oriunde vă aflați și să nu uitați să iubiți pământul din care ,v ați născut !”, Vio H.

Dumnezeu să binecuvânteze România!„, Anamaria D.

La Mulți Ani România!„, Virginia M.

Nu uitați! România scrie pe toate Certificatele Noastre de Naștere.

Mesajele au fost primite pe pagina noastra de Facebook.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...

To Top