Connect with us
ce spun artizanii despre târguri și despre viața de artizan

Creatori de Frumos - handmade

Viața de artizan: Ce spun creatorii despre târguri

Viața de artizan: Ce spun creatorii despre târguri

Lectura de 6 minute.

 

Viața de artizan. Târgurile în poveștile lor

 

Într-o zi pe la prânz, într-un târg, sub un cort, un copil de 10-12 ani dormea pe scaunul din spatele produselor expuse de părinții lui. A fost momentul care ne-a inspirat titlul și care ne motivează să aflăm mai mult despre simțămintele artizanilor.

Ceea ce nu vedem la un târg, respectiv căldura mare sau frigul, nopțile nedormite, grijile, emoțiile, munca… sunt trăiri care fac parte, inevitabil, din povestea artizanului.

Ca să aflăm ce înseamnă târgurile sau cum se trăiește viața de artizan dincolo de zâmbete, culoare și satisfacții, am întrebat creatori dragi, din comunitate, care merg frecvent la astfel de evenimente.

Rustiqwood: Aprecierile și vânzările sunt bonusuri

 

Viața de artizan e plină de provocări.
Prima începe în momentul anunțării unui târg la care ai putea participa sau nu. Evaluezi costurile, locația, perioada, vremea și de multe ori îți dai seama că prezența nu-ți aduce beneficii materiale, dar alegi să mergi ca să te cunoască lumea, să-ți vadă munca și, de ce nu?, poate și vinzi ceva.

viața de artizan văzută de artizani

Foto: Rustiqwood

Din punctul meu de vedere, cel mai mare avantaj al participării la un târg este că poți arăta lumii, potențialilor clienți, ce știi să faci mai bine, iar „bonusurile” sunt aprecierile și vânzările.

Uneori, costurile deplasării la eveniment pot să fie prea mari, alteori locația poate fi la distanță mare, dar de când particip la târguri apreciez mult mai mult creatorii și meșteșugarii.

Deși încă nu trăim din vânzarea produselor suntem motivați să mergem mai departe și știm că intr-o zi numele nostru va fi brand. Asta ne-am propus!

Lucian, Rustiqwood Lucian.

Cezar Proca: Evaluarea propriului standard de calitate

 

Prezența la târguri este singurul mod în care îți poți evalua propriul standard de calitate în raport cu așteptările cumpărătorilor, feedback instant, oportunitatea de a obține comenzi ulterioare.

sentimentele din spatele unui târg de artizani

Foto: Cezar Proca

Date fiind costurile foarte mari pentru meșteșugarii autentici, unde profitul practic nu există, am renunțat să merg la multe târguri de artizani (e o diferență uriașă între artizan și meșteșugar) și le aleg doar pe cele unde sunt prezenți și meșteșugari.

Am dezbătut mai mult cu Edi despre mine, despre mestesuguri si pasiunea pentru unicate.

Cezar, Atelier de Creație Artizanală

Atelierul Sânzienelor: Dau viață și direcție creațiilor

 

Participarea la târguri e o șansă rară să simți pulsul publicului, sa întâlnești oameni cu pasiuni comune și să primești acel feedback instant care dă viață și direcție fiecărui produs.

Totuși, viața de artizan vine și cu provocările ei, de la vremea capricioasă, care poate transforma o zi de vis într-una de coșmar, până la costurile și logistica anevoioasă, riscurile legate de transportul creațiilor fragile și incertitudinea vânzărilor care uneori nu acoperă nici măcar investițiile.

In viața de artizan, târgurile vin cu provocări

Foto: Atelierul Sânzienelor

O experiență plină de farmec, dar și de neprevăzut :).

Loredana, Atelierul Sanzienelor.

Handmade Nyko: Un mod de viață

 

Eu văd târgurile ca pe un mod de viață pe care îl alegem cu bună credință. Sunt avantaje și dezavantaje în egală măsură.

Interacțiunea cu oamenii care rezonează cu tine și cu lucrările tale, care te motivează să mergi mai departe consider că este cel mai mare câștig pe care ți-l aduce participarea la un târg.

La dezavantaje adaug faptul că nu toți cei care își doresc bijuteriile noastre au și putere de cumpărare. Ne dorim prețuri mici ca să putem bucura cât mai multe suflete, dar, în același timp, trebuie să susținem costurile producției, ale deplasărilor, taxelor etc.

povestea participarii la primul targ

 

Sincer, deși nu sunt de mult timp în lumea creației, mi-a trecut prin cap să mă retrag și să-mi continui liniștită serviciul, dar încurajările clienților mi-au fost de mare ajutor în depășirea momentului delicat. Voi merge mai departe.

Câteva idei despre primul târg la care am participat s-au scris tot pe acest blog fain si pozitiv.

Nicoleta, Handmade Nyko.

Mandala Magică – VAN Leathercraft: Învățăminte

 

Ne dezvoltăm produsele cu fiecare târg la care participăm.

Dacă ești cu adevărat pasionat de ceea ce faci, nu e nimic mai plin de satisfacție decât să vezi cum munca ta este apreciată atunci când cineva îți cumpără un produs fie pentru a te susține, fie pentru a-l dărui cuiva drag care prețuiește unicitatea și originalitatea.

Această apreciere autentică îți dă energia să mergi mai departe, chiar dacă, uneori, ai parte de prea multe provocări :).

Participarea la târguri înseamnă, însă, logistică, organizare atentă și efort constant, iar fiecare experiență aduce lecții noi. Pe lângă satisfacții, există și momente mai dificile – de exemplu, când produsele tale nu se potrivesc gusturilor participanților și abia îți acoperi costurile.

viața de artizan, târgurile

Totuși, chiar și în zilele slabe, legi prietenii, întâlnești oameni frumoși și câștigi experiențe care te inspiră să continui și să călătorești mai mult.

Ana, Mandala Magica. Vicentiu, VAN Leathercraft.

Lemnăria lui Radu: Vizibilitate

 

Se organizează și târguri de prezentare, fără vânzare, la care merg frecvent cu lemnăria mea :).

Târgurile, pentru mine, sunt o bună oportunitate de a-mi crește vizibilitatea. Atâta timp cât sunt invitat și disponibil, pot să particip, dar să am un minim de condiții: transport, cazare.

Poate că ar trebui să existe un pic mai multă atenție din partea organizatorilor pentru invitații lor. Mă refer, aici, în cazul târgurilor pentru meșteri populari. Sunt situații dese în care nu primim nici măcar o sticlă cu apă.

Viața de Artizan cu Radu

Foto: Lemnăria lui Radu

Am fost invitat la târguri din Chișinău, Varșovia, la Muzeul Astra din Sibiu unde condițiile au fost de apreciat.

Radu, Lemnăria lui Radu.

Melt me by Anissia: Expunere & Feedback

 

Târgurile la care mergem înseamnă, în primul rând, expunere, dar și feedback la cald din partea clienților. De asemenea, foarte multa muncă, săptămâni întregi de pregătire și creație.

Un mare plus pentru noi, fiind la început, îl reprezintă reacțiile imediate, iar un minus destul de important este legat de partea  financiară. De cele mai multe ori, târgurile sunt organizate la distanțe considerabile, ceea ce implică bugete măricele pentru logistică, pe lângă plata taxei de participare, deseori… piperată.

viața de artizan - melt my by Anissia

Cu toate acestea, vom continua să fim prezenți pentru că suntem dependenți de reacțiile minunate ale clienților noștri.

Vezi mai mult despre ce înseamnă magia creativității familei Anissiei.

Red Owl Craft: Identificăm nevoia

 

Târgurile reprezintă canalul de distribuție preferat de noi. Ne cunoaștem mai bine clienții, simțim pulsul pieții și identificăm foarte ușor următoarea nevoie.

Răsplata cea mai mare este mulțumirea clienților. Ori de câte ori îi reîntâlnim, de la un an la altul și/sau de la un eveniment la altul, ne orientează către direcția bună. Aflând cum îi însoțesc creațiile noastre, înțelegem cum contribuim la viețile lor.

Suntem, de asemenea, încântați de modurile variate în care folosesc produsele și ce conotații noi le atribuie.

După 8 ani și aproape 200 de evenimente stradale și festivaluri, putem spune că provocările menținerii și dezvoltării acestui canal de vânzări sunt conturate de incertitudinea modului de organizare a târgurilor care, de cele mai multe ori, diferă de la un an la altul.

Pentru a se adapta, un producător trebuie să aibă oferta flexibilă și în permanentă dezvoltare.

Ne dorim, încă, să continuăm să mergem la astfel de evenimente de specialitate.

Eva și Răzvan, Red Owl Craft.

NOOA Crafting Joy: Târgurile înseamnă emoție

 

Pentru mine participarea la târguri reprezintă, în primul rând, emoție. Emoția interacțiunii cu oamenii, potentialii clienti, emoția noilor întâlniri cu amicii creatori de frumos și cunoașterea altor oameni frumoși.

Înseamnă și multe gânduri și calcule înainte de a evalua detaliile participării. Pentru că, din păcate, cele mai multe târguri percep taxe măricele pentru micii antreprenori, iar „susținerea” promovată în acest sens este puțin mai greu de digerat dacă mai adaugi și costurile aferente deplasării într-un alt oraș.

viața de artizan la târguri

Una peste alta, atmosfera din târguri unde vin oameni care apreciază arta, sub diferitele ei forme, nu se ratează. Voi participa în continuare.

Oana, NOOA – Crafting Joy

LUN Design: O perspectivă fresh

 

Pe lângă o sursă de venit și un loc în care ne vindem creațiile, interacționăm cel mai autentic cu oamenii atât uman, dar și prin prisma a ceea ce creăm.

Astfel, oamenii ne cunosc și, în același timp, noi aflăm cărei tipologii de clienți îi prezintă interes produsele noastre. Dezavantajul este că niciodată nu știi dinainte ce vei obține de la acel târg. Nu îți poți face previziuni ci doar proiecții și dorințe.

Participăm de mulți ani și cu siguranță vom continua să fim prezenți. Am devenit, însă, mai selectivi cu organizatorii de la care primim invitații, ori pe baza specificului, ori pe baza istoricului organizatorului sau a experiențelor noastre anterioare la anumite astfel de evenimente.

Foto: LUN Design

Uneori facem excepții și mergem la târguri / evenimente care nu se potrivesc neapărat profilului nostru pentru a ieși din zona de confort și a  descoperi locuri noi, oameni frumoși, o perspectivă fresh asupra lucrărilor noastre.

Manuela și Cezar, LUN Design.

Meșterul Stoian: Unde ne încărcăm bateriile

 

Festivalurile și Târgurile de Meșteșuguri Populare reprezintă scena unde îți etalezi creațiile. Sunt locurile unde ai posibilitatea să cunoști persoane iubitoare de frumos, de artă, pe care nu le poți întâlni lucrând numai acasă. Sunt locurile unde ne încărcăm bateriile și unde ne motivăm să mergem mai departe, plăcerea de a lucra.

ce înseamna târgurile de meșteșugari pentru Rodion Stoian

Aprecierile acoperă oboseala, cheltuielile, frigul sau căldura!

Rodion Stoian, Omul cu Icoanele și Lucrările Lui

Meșterul Muntean: O trăire aparte

 

Da, este o trăire aparte. Pe lângă muncă și pregătirea lucrărilor, trebuie să te pregătești și sufletește, grijă de sănătate, cum îți lași casa pentru câteva zile, transportul, oare unde dorm… pentru că am dormit de atâtea ori în mașină.

Expune, adună seară, pune-le într-un loc sigur. Dimineața așează-le din nou și tot așa… trei zile.

În ultima zi, seara pleci la drum, să ajungi acasă și să scutești o noapte de hotel.

Meșterul Nicolae Muntean - Tezaur Uman Viu

Nu-i ușoară viața de artizan, dar dacă te-a prins „microbul” nu te mai poți trata. Sunt momente când îți propui să stai liniștit, acasă, dar când se apropie târgul și ești învitat, începi să „fierbi” și trebuie să pleci, să trăiești alături de breaslă acele momente unice…

Nicolae Muntean, Meșter Iconar – membru al Academiei Artelor Tradiționale ASTRA Sibiu, Tezaur Uman Viu

Dacă ai prieteni artizani și vrei să dăm, împreună, un boost poveștilor și creațiilor lor te invităm să le spui că există PravaliaArtizanilor.ro sau, mai simplu, să le dai linkul ăsta: https://shrl.ro/aplicatie-artizani :). Îți vor mulțumi.

Tu, cititorule, cum vezi viața de artizan?
Cele mai interesante comentarii pot fi postate pe pagina de Facebook a prăvăliei sau le-am putea adăuga aici la următoarea actualizare.

Din 2004 lansez proiecte online. Unele recunoscute, altele cu viață scurtă. Prin ZiRomania.ro vreau să promovăm România pozitivă și mai puțin cunoscută, în special pe cea din mediul rural, cea care produce valoare direct din natură. Din punctul meu de vedere este șansa care poate așeza România un pic mai demnă.

1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: 7 motive pentru care să alegi produse handmade românești

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top