Tradiții și obiceiuri românești de toamnă. Belșug, rugăciune și rânduiala străbună

Toamna se numără bobocii, dar și faptele, binecuvântările și rugăciunile rostite cu glas domol în pridvoarele caselor de la țară.

Când soarele coboară mai blând peste dealurile arămii, când mirosul gutuilor coapte se împletește cu fumul din hornuri și foșnetul frunzelor, începe un alt anotimp sacru al satului românesc: toamna – vremea roadelor, a mulțumirii și a întoarcerii la sine.

Rugăciunea pământului

În multe sate din România, începutul toamnei era prilej de rânduială și smerenie. Țăranii ieșeau la semănat cu gesturi aproape ritualice, cu o vorbă rostită în gând: „Doamne-ajută la brazdă, să fie rod bogat și să nu ne bată piatra…”.

Grâul semănat toamna, pe lângă muncă, era și speranță îngropată în pământ, cu credința că Dumnezeu și natura vor răspunde cu dărnicie.

Culesul viilor și sărbătoarea mustului

În satele românești, începutul toamnei aducea o forfotă aparte: e vremea culesului viilor, un obicei vechi cât pământul, care leagă oamenii de pământ, de roade și de vechile rânduieli ale satului. O sărbătoare a belșugului, a comunității și a bucuriei simple.

La culesul viilor, între rândurile de butuci plini, se adună întreaga familie. Se râde, se cântă și se trudește. Se spun povești din alte vremi, se aprinde focul, se coc porumbi și se dansează la lumina felinarelor.
Culesul viei este una din aceste tradiții românești de toamnă care ne ajută să rămânem împreună.

Un ritual cu suflet de sărbătoare

Culesul viilor începea, tradițional, după Ziua Crucii, când „frunza-n vie începe a se veșteji” și bobul de strugure capătă dulceața deplină.

Gospodarii se strângeau cu mic, cu mare, înarmați cu coșuri, foarfeci și voie bună. Se culegea cu respect, cu rugăciune în gând, iar primul coș de struguri era adesea adus în casă cu gesturi ritualice, ca semn de mulțumire pentru rodul primit.

Mustul și legătura între generații

După cules, întreaga gospodărie se transforma într-un mic univers al mustului: zdrobirea strugurilor, scurgerea sucului, mirosul dulce și îmbietor al mustului proaspăt. Toate astea deveneau spectacol al simțurilor.
Mustul era gustat cu respect, dar și cu veselie „că e păcat să nu cinstești rodul muncii tale„.

În multe zone, se organiza sărbătoarea mustului, o petrecere a toamnei în care se aduna satul întreg. Se cânta, se juca hora, se mâncau bucate alese și se spunea mereu: „Cine bea must din primul vin, va avea noroc tot anul„.

Obiceiuri și credințe străvechi

În satele din dealurile Olteniei sau din podgoriile Moldovei, bătrânii povestesc că mustul nu se bea oricum: se sorbea în tihnă, din cană de lut, lângă foc sau la umbra unui nuc. Copiii învățau astfel, de mici, că roadele sunt pentru hrană, dar și pentru suflet.

Unii țărani păstrau câteva picături de must și le stropeau în jurul viei, „să fie anul următor la fel de darnic„. Alții îl duceau la biserică spre binecuvântare.

O tradiție cu gust de toamnă și suflet românesc

Chiar dacă lumea s-a schimbat, culesul viilor rămâne una dintre cele mai vii și autentice tradiții ale toamnei românești. Este un moment în care munca și bucuria, oboseala și recunoștința, se întrepătrund.

Într-un pahar de must se ascund:
– roada răbdării;
– binecuvântarea pământului;
– legătura dintre generații.

Putem păstra acest obicei în calendare, în festivaluri, dar și în inimi.

Tradiții românești de toamnă. Sfinți protectori

Ziua Crucii (14 septembrie)

Zi dedicată culegerii ultimelor plante de leac: boz, micșunele, mătrăgună, năvalnic, iarba de năjit ș.a.

Se spune că la Ziua Crucii florile se plâng una alteia că se usucă și mor, iar cele care înfloresc după această dată, în special brândușa de toamnă și fragii, sunt necurate, flori ale morților.

În Ziua Crucii se efectuau diferite practici apotropaice (magie protectoare, menită să îndepărteze răul sau influențele malefice) și fertilizatoare în grădini și livezi, se pomeneau morții și li se împărțeau alimente și vase de ceramică (Moldova, Bucovina).

În Oltenia, la Ziua Crucii, numită Cârstovul Viilor, se începea culesul viilor și bătutul nucilor. Info: Comoara Satelor, Ion Ghinoiu.

Obiceiuri și credințe populare de Ziua Crucii

Închiderea pământului și a șerpilor

– Se spune că în această zi pământul „se încuie”, iar șerpii și alte reptile intră în vizuină pentru iernat;
– Se evitau lucrările agricole, din respect față de pământul care începea să se „hodinească”.

Culegerea plantelor de leac

– Ziua Crucii era ultima zi din an în care se culegeau buruieni de leac, mai ales busuioc, năvalnic, pelin și cimbru, care erau duse la biserică pentru sfințire;
– Se credea că aceste plante căpătau putere vindecătoare dacă erau adunate în această zi sfântă.

Semănatul grâului

În unele zone, imediat după Ziua Crucii, începea semănatul grâului de toamnă, considerat „grâu sfânt” dacă era pus în pământ sub protecția Sfintei Cruci.

Oprirea culesului viilor

– În zonele viticole, această zi era văzută ca hotar simbolic: „Până-n Ziua Crucii – strugurii-s ai Domnului, iară după – ai omului„.
– Se începea culesul viilor și prepararea mustului, care era dus la biserică pentru binecuvântare.

Încheie vara. Nu se mai culeg plante de leac, iar femeile duc la biserică buchete de busuioc și flori de toamnă.

În tradiția românească, această zi marchează hotarul dintre vară și toamnă, între muncile agricole de vară și cele de toamnă.

Se consideră că în această zi păsările călătoare pleacă din țară, iar insectele și târâtoarele dispar, „pământul se încuie„, natura intrând într-un proces de adormire.

Alte obiceiuri legate de Ziua Crucii

• Nu se mănâncă fructe cu cruce (nuci, pepene, usturoi, mere tăiate în cruce) – semn de evlavie;

• În unele părți, femeile nu torceau și nu spălau rufe, ca să nu „învârtă crucea”;

• Se făceau pomeni pentru morți cu colaci în formă de cruce și struguri proaspeți”;

• Se făcea cruce cu miere sau untdelemn sfințit pe ușile caselor și grajdurilor pentru protecție.

Sfânta Parascheva (14 octombrie)

Una dintre cele mai iubite și așteptate sărbători din calendarul ortodox românesc, având o încărcătură spirituală profundă și fiind înconjurată de numeroase obiceiuri, credințe și tradiții populare.

Obiceiuri ale gospodăriei și ogorului

– Se spune că, de Sfânta Parascheva, „vara se sfârșește și iarna începe să bată la ușă„;

– În satele din Moldova și Bucovina, se făcea curățenie generală în gospodărie, pentru că „Sfânta nu intră într-o casă neîngrijită„;

– Nu se lucra deloc: era interzis torsul, cusutul sau munca în câmp, pentru a nu aduce necazuri sau boli.

Credințe populare de Sf. Parascheva

– Se credea că Sfânta este ocrotitoarea femeilor, a celor bolnavi și a fetelor de măritat;

– În unele sate, femeile legau baticuri și năframe la icoana Sfintei, nădăjduind în vindecare sau ajutor în viață;

– Se făceau rugăciuni pentru ploaie sau oprirea ei, în funcție de vreme, pentru că Parascheva este considerată „mijlocitoare între oameni și Dumnezeu„.

Tradiții legate de natură și timp

Ziua Sfintei era un reper: dacă plouă pe 14 octombrie, iarna va fi blândă; dacă este soare, urmează geruri aspre.

Țăranii credeau că focul nu trebuie stins în sobă în această zi, ca să fie casa ocrotită de spirite rele.

Sfântul Dumitru (26 octombrie)

Apărătorul oilor și vestitorul iernii, desfrunzeşte codrul şi usucă plantele, iar căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Sărbătoare importantă din calendarul popular românesc, cu rădăcini în lumea satului tradițional. O zi de cumpănă între toamnă și iarnă, cu obiceiuri și credințe vechi, unele precreștine, altele legate de cultul sfinților protectori.

Sântămăria de Toamnă a ciobanilor

Cum Sfântul Dumitru este considerat patronul păstorilor, de ziua lui, ciobanii coboară oile de la munte și încheie sezonul de pășunat. Are loc despărțirea oilor și plata în brânză sau miei pentru pășunat.

Se face „măsura laptelui”, ca să vadă cât lapte dă fiecare oaie, un semn de belșug pentru anul care vine.

Focurile de Sâmedru

În noaptea de 25 spre 26 octombrie, în satele din sudul și estul României, mai ales în Muntenia și Oltenia, se aprind focuri ritualice („Focul lui Sâmedru„).

Tinerii sar peste foc pentru purificare, sănătate și noroc, iar copiii strigă „Hai la Focul lui Sâmedru!” și tăciunii din foc se duc acasă și se pun în grădini sau în hambare, ca să ferească gospodăria de rele și de trăsnete.

Sfârșitul toamnei și începutul iernii

Se spune că „Sâmedru aduce iarna, iar Sângeorz (23 aprilie) o gonește„. După 26 octombrie, natura intră într-un repaus ritual, iar omul se retrage în gospodărie. Este momentul pentru încheierea muncilor agricole, oamenii își reorganizau gospodăriile în funcție de iarnă și resursele disponibile.

Târgurile de Sâmedru

În unele zone, în special în zona Argeșului și a Muscelului, au loc târguri tradiționale de Sâmedru – locuri de întâlnire, negoț și socializare, dar și prilej de ales pereche pentru tineri. Se vând produse de toamnă: mere, nuci, must, dar și lucruri pentru iarnă: căciuli, cojoace, piei.

Pomenirea morților și împărțirea de colaci

În tradiția creștină, Sfântul Dumitru este un sfânt militar și martir, dar în credința populară a fost și un duh al morților. Se împart colaci, mere, nuci și lumânări, în special pentru sufletele celor trecuți, ca să aibă lumină în cealaltă lume.

Semne ale vremii

Se crede că dacă ninge de Sf. Dumitru, iarna va fi grea și lungă, iar dacă este vreme caldă, că iarna va fi blândă, dar dacă este vânt sau ger, vin „babe rele și friguroase„.

Credințe și superstiții

În această zi nu se lucrează, se spune că acela care muncește va fi „ars” de focul sfântului.

Este o zi bună pentru protecție împotriva farmecelor și a duhurilor rele, dar și pentru desfacerea blestemelor.

Tradiții și obiceiuri legate de Babele Toamnei

În unele zone, mai ales în nordul țării, se vorbește despre „Babele Toamnei„, personaje mitice care ar aduce ploi, ceață sau zile senine, în funcție de puritatea sufletului fiecăruia. O variantă feminină și blândă a babelor din primăvară, aceste „stăpâne ale vremii” țes legături între oameni și natură.

Zilele Babei Coaja (Babele de Toamnă)

În unele sate din sudul și estul țării, există credința că primele 9 zile din octombrie sunt dedicate „babelor toamnei”, numite și Babele Cojii, în contrast cu Babele Dochiei de primăvară. Ele simbolizează:

• încheierea ciclului agrar, când natura îmbătrânește și se pregătește pentru iarnă;

• verificarea roadelor – femeile mergeau în grădini să vadă cât de bine s-au păstrat fructele și legumele, „să le judece babele„.

Tradiții românești de toamnă. Alegerea babelor

Fiecare sătean își alege o „babă de toamnă”, respectiv o zi între 1 și 9 octombrie. Astfel, se crede că:

• dacă e frumos afară, toamna va fi blândă, iar sufletul tău e curat;

• dacă e mohorâtă, e semn de încercări sau purificare interioară.

Este un obicei păstrat mai ales de femeile în vârstă, care văd în „babele de toamnă” un moment de reflecție și evaluare a anului.

Simbolismul cojii (păliturii) de porumb și nucă

În Oltenia și Muntenia, în aceste zile se făceau:

• citiri din coji de porumb, folosite ca oracole pentru a ghici norocul peste iarnă;

• spargerea nucilor de către copii, iar dacă găseau „nuc cu două inimioare” era semn de noroc în dragoste.

Baba Oarba (Baba Cea Rea)

În tradiția transmisă prin viu grai, una dintre cele 9 babe este „oarbă” și aduce vreme rea și ghinion. Copiii erau învățați să se ferească să iasă la joacă în ziua aceea.

Pregătirea pentru lungile seri de iarnă

Femeile încep să:

• țese pânza pentru iarnă, pregătesc războiul de țesut.

• curăță lăzile de zestre, simbolizând grijă pentru ordine și moștenirea gospodăriei.

Babele de toamnă reflectă înțelepciunea vârstei a treia, ca anotimp al bătrâneții naturii și al recoltării lecțiilor de peste an. Sunt zile ale introspecției și ale bilanțului. Când primăvara simbolizează începutul, toamna ne cheamă la înțelepciune și răgaz.

Torsul, războiul și poveștile la gura sobei

Pe măsură ce zilele se scurtează, încep serile de stat în casă. Bătrânele scot furca și fuiorul, războaiele de țesut se aud din nou, iar copiii ascultă povești despre strigoi, comori îngropate și iubirile de demult.

Toamna nu e niciodată tăcută în sat. Ea vorbește prin mâinile trudite ale bătrânilor, prin șoaptele rugăciunilor și prin foșnetul filelor de poveste.

Focul din vatră și căldura din suflet

În toamnă, românii își adună recolta și gândurile. Se uită la anul ce-a trecut, își planifică iarna și mai pun o cărămidă în zidul nescris al tradiției.

În sobă arde lemnul din pădurea de lângă sat, iar în inimi se reaprinde focul apartenenței.

„Toamna românească nu se scrie, se simte. În gustul prunelor uscate, în căldura unei plăpumi țesute de bunica și în liniștea unei seri de duminică în care ninge cu frunze”.

Ți-am pregătit, de asemenea, câteva tradiții și obiceiuri de primăvară și de vară, iar dacă ți-a plăcut acest articol, dă-l mai departe!
Poate aduce un strop de bucurie din satul românesc și în inima altcuiva.

Pentru acest articol, am consultat cu atenție: Comoara satelor – Calendar popular, Ion Ghinoiu, Editura Academiei Române, radioromaniacultural.ro, folclor-romanesc.ro, booktoursromania.com, patrimoniu.ro.

Chiar dacă imaginile au fost realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, considerăm că sunt reprezentative și că duc mai departe dorința sinceră de a readuce la viață farmecul satului românesc de odinioară.

Sperăm ca aceste tradiții românești de toamnă să-ți trezească dorul de rădăcini, de oamenii simpli și de liniștea toamnelor trăite în ritmul firesc al naturii.