Connect with us

Regele Mihai I al României. 2021 – centenarul nașterii

Regele Mihai

Istorie & Tradițional

Regele Mihai I al României. 2021 – centenarul nașterii

Regele Mihai I al României. 2021 – centenarul nașterii

Lectura de 2 minute.

Regele Mihai I al României s-a născut pe 25 octombrie 1921.

Prima domnie a început în 1927 (când avea șase ani) și a durat până în 1930, iar cea de-a doua, într-o epocă dramatică, între anii ’40 – ’47.
A fost un monarh constituţional, iar prin semnarea actului de abdicare a salvat viaţa a mai mult de 1000 de tineri aflaţi în închisoare.

Regele Carol al II-lea și Principele Moștenitor Mihai

Foto: Arhivele Naționale. Sala Tronului, Regele Carol al II-lea și Principele Moștenitor Mihai, anii 1930.

Este unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiul al lui Carol, Mihai, a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat ulterior).

Luni, 25 octombrie, sărbătorim o sută de ani de la nașterea Regelui Mihai I. Familia Regală va participa la evenimente aniversare în perioada 22-28 octombrie, la București și la Sinaia„, informează Familia Regală pe pagina de Facebook.

Regele Mihai

foto: Romania Libera

Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale omagială Centenarul nașterii Regelui Mihai I.
Emisiunea este alcătuită din două mărci poștale, o coliță nedantelată, un bloc de două timbre dantelate cu două vignete, un plic „prima zi” și două cărți poștale maxime.
Acestea vor fi disponibile în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și pe romfilatelia.ro.

Centenarul nasterii Regelui Mihai

foto: Radio România, rador.ro

De asemenea, Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o emisiune cu tema „100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României” şi o replică proof* după medalia jubiliară Ardealul Nostru.

Replica proof, cu formă rotundă, greutate de 6,55 g şi diametru de 21 mm, va fi inscripționată cu „NIHIL SINE DEO”.

Regele Mihai: „Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii„. Vezi mai multe citate celebre despre români și România ale personalitatilor marcante.

Ultimul interviu. Regele Mihai I al României la TVR1:

Informații complete, de la biografie la titluri și onoruri, decorații sunt disponibile pe wikipedia sau pe CasaMajestatiiSale.ro.

mic glosar
* replica proof – în numismatică desemnează calitatea care caracterizează o monedă al cărei relief mat contrastează cu fondul.

Ne concentrăm doar pe promovarea aspectelor pozitive și a tradițiilor din România, cu articole despre locuri de vizitat, produse locale și artizanat. Scriem povești despre oameni creativi, meșteșuguri și inițiative culturale care reflectă autenticitatea românească. De asemenea, aducem informații despre evenimente, inițiative de sustenabilitate și proiecte locale care sprijină comunitățile.

1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Casa noastră Viscri, proiect pentru comunitate și turism rural

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

To Top