Oameni Poteci. Oameni care și-au schimbat viața ca să schimbe vieți

Oameni care aleg să o ia de la capăt.

Îmi plac oamenii care o iau mereu de la zero. Care nu se lasă înspăimântați de necunoscutul care li se așterne în față. Care devin ei înșiși poteci. Modele de urmat.

Oameni care și-au construit viața în altă parte de lume sau un pic mai aproape prin orașele mari sau care trăiesc dintotdeauna undeva și văd acel ceva special al locului.

Oamenii ăștia realizați conform șabloanelor materiale și ei, după ce au trecut toate testele renunță la tot și o iau de la capăt. Uneori pe drumuri nebătute și creează poteci.

Povești care ne arată drumul înapoi. Spre esență

Pâinea ca la muma, întoarcerea în sat

De la orașul spaniol la cuptorul din Mândra

Am cunoscut oameni care după 10 ani de muncă serioasă în Spania, cu doi copii mici , cu două locuri de muncă bine plătite, s-au întors în satul bunicilor și s-au apucat să facă pâine de casă, așa cum o făcea muma lor. Mama mamei. De pâinea aceea le era lor dor când se adunau seara obosiți în casa cumpărată într-unul dintre cartierele unui mare oraș spaniol.

Elena și Dudy la cuptor

Valori regăsite și un nou început

Toți banii pe care îi aveau nu echivalau cu mirosul de pâine caldă scoasă din cuptor. Așa că au plecat. Și s-au apucat de frământat pâine, de copt și de redescoperit rețetele vechi de cozonaci. Spun că abia acum trăiesc cu adevărat. Au timp pentru copii, pentru familie, pentru vacanțe, pentru liniște.

Munca și valorile care aduc belșug

Secretul lor: munca, în primul rând. Apoi responsabilitatea, respectul, demnitatea, onoarea, bunul simț. Acum au bani mai mulți decât în Spania unde mai merg să-și facă vacanțele. Dar mai de preț e că au timp pentru ei și familia lor.

România lor este o țară frumoasă în care dacă muncești, ești serios și te implici în dezvoltarea locului în care te-ai așezat nu ai cum să nu reușești. E bine pentru tine și pentru ceilalți.  Pâinea ca la muma se găsește și azi la Mândra, în județul Sibiu.

Biblioteca din sat. Cărțile care deschid lumi

Florin a adus lumina cunoașterii înapoi în sat

În altă parte de țară un tânăr, după ce și-a terminat școlile care i-au dat diplome și cunoștințe cât să-și poarte singur de grijă, s-a apucat de adunat cărți. Cărți pentru copii din satele sărace ale Românei.

Cărțile ca punți peste dealuri

El însuși venea dintr-un sat din ce în ce mai puțin populat, în care copiii săraci pentru care orașul aflat peste dealul cel mare din capul satului era o altă lume la care nu ajunseseră, dar la care visau.

Tânărul din sat s-a întors acasă și a adunat cărți. A făcut o bibliotecă sătească și a amenajat cu banii lui, și mai ales ai familiei, un mic centru cultural în căminul cultural din sat cu o sală la parter folosită de obicei pentru parastase și mai puțin pentru nunți.

O rețea de speranță și lectură

Cărțile adunate au fost din ce în ce mai multe, așa că au apărut profesori și preoți din alte sate și l-au chemat să îi ajute. Și așa s-a dezvoltat o rețea de biblioteci sătești unde copiii vin și citesc sau stau la povești, se întâlnesc cu oameni de la oraș care le povestesc despre viața pe care o poți deschide citind, învățând și descoperind-o dincolo de dealurile din jurul satului.

Tânărul temerar și-a dus, mai apoi, tradițiile satului prin toată țara. Satul lui Florin este Dăișoara din județul Brașov.

Muzeul din casa Mariei, păstrarea identității

O femeie cu suflet mare și dor de rădăcini

În urmă cu mai bine de 25 de ani o femeie destoinică din satul ei de păstori s-a apucat de strâns obiecte vechi, costume populare, covoare, vase de lut, povești de la bătrânii din sat.

Nu i-a cerut nimeni să facă asta. Dar vedea cum oamenii din sat mânați de modernismul adus de rudele lor de la oraș aruncau tot ce era vechi de teamă să nu fie luați drept „țărani înapoiați”.

Comorile salvate de la uitare

Casele lor de păstori mândri prindeau chipul unor case mai moderne. Așa că tot ce era vechi era aruncat, ars sau distrus. Femeia alerga prin sat după „comori”. Și cum obiectele erau din ce în ce mai multe și-a transformat casa în muzeu. Lumea a privit-o mai ciudat la început. Apoi veneau să vadă „casa mare” și recunoșteau ba o ie, ba o scoarță, ba un ștergar sau o botă în care se sprijinea „ăl bătrân” când era cu oile.

O moștenire pentru sat și pentru țară

Nu se gândea nimeni pe atunci că muzeul va fi cunoscut sau că va deveni singura dovadă a unei comunități oarecum izolată, mai ales că multă vreme satul lor era izolat de comuna din care făcea parte. Asfaltul nu prea exista, iernile erau aprige și din sat mai ieșeai sau intrai doar după ce venea vremea bună sau vreun camion cu roți mari care să înfrunte drumurile pline de pământ încăpățânat.

Femeia din satul de păstori și-a învățat copiii și nepoții că e musai să respecte tradiția și să păstreze vie amintirea celor care au fost, așa cum au fost.

Maria Dilimoț din satul Pietriceaua, comuna Brebu nu mai este azi printre noi. Este doar o amintire senină a unei femei care nu a vrut ca satul ei să moară înecat în modernism.
Mare parte din „tezaurul” ei poate fi văzută la Centrul Etnografic de la Brebu, județul Prahova.

Oameni care au ales să devină poteci

Sunt doar trei exemple de „oameni poteci„, oameni care și-au schimbat viața ca să schimbe vieți.