Tabăra de țesut la război – Aluniș
În tabăra de țesut la război din satul Aluniș, ai o săptămână de conectare la sat (considerat unul din cele mai inalte locuri din punct de vedere spiritual, parte din „Athos-ul românesc”), la un meștesug străvechi.
Participantele vor invăța să țeasă, dar și să lege fire nevăzute de energie către sursă, tradiția și creativitatea feminină ce unește.
Ateliere:
– despre lână: spălarea, vopsitul, torsul – prin metoda tradițională. Obiceiuri și tradiții legate de tunsul oilor, torsul lânii, etc. Exemplificare împâslirea lânii – moderator Rodica Pătrașcu (artist local “dor de lână”);
– elementele unui război de țesut, tehnici de prindere, spete, ațe, instalarea unui război de țesut;
– modele și istoria modelelor in cultura țesutului românesc, comparații cu alte culturi, modele și simboluri;
– idei și solutii de comercializare, de producție, de a trăi din arta țesutului – discuție liberă;
– țesutul propriu zis cu exemplificare de tipuri de tehnici. Se va țese in etape, in condițiile in care vor fi instalate două razboaie (poate chiar 3 până la momentul taberei).
Pot participa femei cu experiență in țesut, din sat și comuna, dar și invitați speciali, artizani cu experiență care trăiesc din acest meștesug, din alte regiuni.
Preț: 800 lei/persoană.
Prețul include: toate atelierele aferente taberei, materialele necesare pentru țesut, moderatori, meșteri țesători și prânzul in toate zilele de curs cât și o drumeție pe munte la schiturile rupestre din zona sacra Nucu – Poiana Cozanei.
Prețul nu include: cazarea (ai trei variante disponibile: cu cortul, in gazda in sat sau la pensiunea din Aluniș).
Pentru inscriere trimite un e-mail cu datele tale la iulia@alunis.ro și vei primi detaliile, agenda și toate informațiile de care ai nevoie, atât despre transport, cazare, cât și despre petrecerea timpului liber în Aluniș.
Link Locație Google Maps. Un eveniment organizat de Alunis Art Center
Vezi și Târgul Meșterilor Populari de la Botoșani.
Rămâi aproape de noi! Ne găsești pe Google News.