Festivalul de Artă Medievală, Cetatea Sighișoara
Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului de tradiție „Sighișoara Medievală”, se desfășoară între 30 iulie și 1 august 2021 în Cetatea Medievală Sighișoara: Piața Cetății, Piața Muzeului (Zona dintre Biserica Mănăstirii, Muzeul de arme și Turnul cu Ceas; Zona din Jurul Bisericii Mănăstirii; Zona din fața Primăriei), Strada Școlii, „Piața Rățuștelor”, Parc – zona Turnul Cizmarilor și str. Zidul Cetății – zona Turnul Cizmarilor, informează autoritățile locale.
Pe parcursul a trei zile, participanții se vor bucura de muzică și dansuri medievale, ordine militare de reconstituire medievală și grupuri de jonglerii medievale, spectacol de reconstituire medievală cu cai, teatru medieval și teatru interactiv pentru copii, ateliere de artă și manufactură medievală, jonglerii cu steaguri, tabăra cavalerilor, curtea comedianților, conferințe, expoziții.
Vestitul toboșar al cetății acompaniază trubadurii pentru a-și etala virtuozitatea binecunoscută.
Punerea în scenă a unor tradiții și obiceiuri din Evul Mediu va fi atracția dintre zidurile citadelei. Vei asista la procese publice, procesiuni de vrăjitoare, condamnări și lupte cu torțe.
Este perioada in care descoperi la pas străduțele din Cetatea Sighișoara alături de domnițe îmbrăcate în rochii elegante și cavaleri călare pe cai.
Meșteșugarii aduc suveniruri: picturi, articole din lemn, sticlă și piele, bijuterii confecționate manual, jucării, produse naturiste.
Restaurantele de la poalele cetății asteaptă turiștii cu bucate tradiționale delicioase aromate medieval, berbecuți la proțap, ciolane de mistreț, tocăniță cu carne de oaie și alte preparate ale epocii.
Program Sighișoara Medievală, prezentat de Dan Negru
Primăria Sighișoarei a publicat elemente din programul festivalului prezentat în întregime de omul de televiziune Dan Negru:
În prima zi, printre alte evenimente de marcă, asistăm la premiera piesei de teatru „Farsa Jupânului Pathelin”.
Duminică, în ultima zi a festivalului, avem un concert extraordinar susținut de Trupa Phoenix, iar în incheiere un foc de artificii.
Dintre artiștii prezenți la eveniment amintim de: Truverii, Menestrelii cetății de Scaun, Zânele Silvane, Ilinca împreună cu Domnișoara Pogani, Maeștrii Bălgradului, Străjerii de Mühlbach, Războinicii Varegi (Bulgaria).
Intrarea în Cetatea Medievală este liberă!
Ediția din 2019 a festivalului (video)
La ediția din 2019 au participat mai mult de 13.000 de persoane. Iata și câteva imagini de atunci:
Detaliile finale ale acestui eveniment se actualizează când organizatorul va face public programul.
Vezi toate evenimentele selectate de noi.
Link Coordonate Google Maps Locație.
Info actualizate (1) Festivalul Sighișoara Medievală:
„Fără îndoială noi vom respecta normele impuse la nivel central. Toate evenimentele trebuie să respecte toate normele. Nu facem nimic ilegal sau în afara legii. După toate semnele, în afară de regulile care sunt stabilite în acest moment, participanții vor trebui să poarte mască, vor fi restricții în ceea ce privește numărul de persoane adunate într-un anumit loc.
…..
În momentul de față, Sighișoara are un grad de incidență relativ mic. Cred și sper că festivalul se va putea ține cu regulile și restricțiile pe care le cunoaștem în acest moment.
…..
Dacă se impune accesul condiționat de prezentarea unui certificat de vaccinare sau a altui document medical, îl vom cere”, a declarat Bogdan Burghelea – viceprimarul Sighișoarei – pentru zi-de-zi.ro.
Turiștii care doresc să participe la oricare din evenimentele organizate de sighișoreni, dar și doar dacă doresc să viziteze frumosul oraș, pot să se „cazeze” și la cort, nu doar la una din multele pensiuni sau hoteluri.
La ora actuală, Sighișoara are două locații special amenajate pentru amatorii de dormit între „pereți de pânză”.
„Cred că avem chiar două zone de camping pe teritoriul Sighișoarei. Noi ne bucurăm de orice turiști care ar veni și ar fi interesant ca Sighișoara să aibă și turiști mai deosebiți sau nu doar forma cea obișnuită de turism, cu cazare la hotel”, a specificat viceprimarul sighișorenilor pentru aceeași publicație.
Program de vizitare, Cetatea Sighișoara
Din informațiile primite de la administratorii obiectivului turistic, Cetatea Sighișoara se poate vizita oricând. În interiorul zidurilor de apărare se află punctele de interes Biserica din Deal, Turnul cu Ceas care se pot vizita între 9 și 18.