Festivalul Brânzei și al Țuicii. Rășinari, Sibiu
Rășinari, unul dintre cele mai frumoase sate ale României și cel mai vechi din Mărginimea Sibiului, invită iubitorii tradiției la cea de-a XVIII-a ediție Festivalul Brânzei și al Țuicii în perioada 28-29 august 2021 – pe Valea Ștezii, către Păltinis.
Evenimentul promovează produsele tradiționale românești din Mărginimea Sibiului și din regiune.
Gazdele aduc aproape de vizitatori:
– producători de brânză şi ţuică din Răşinari și împrejurimi;
– alte cu produse tradiționale;
– ansambluri folclorice;
– interpreți de muzică populară;
– ateliere tematice pentru copii.
Sâmbătă și duminică, participanții gustă brânzeturi, tocană de oaie la ceaun, sloi de oaie, bulz ciobănesc, pastramă și alte bunătăți din Ardeal și se pot bucura, în același timp, de programele artistice pregătite de organizatori, de focul de tabără de la final.
Reprezentativ pentru Festivalul Brânzei și al Țuicii, din Rasinari, este Bulzul Festivalului care, din păcate, la această ediție (2021) lipsește. Bulzul se face dintr-o mare cantitate de mămăligă, brânză de oaie şi smântână.
Program Festivalul Brânzei și al Țuicii
Sâmbăta, 28 august
10:00 Târg de produse tradiționale;
14:00 Spectacol folcloric „Suita ca la Rășinari” – Ansamblul „Călușerii” și invitații lor;
15:00 Deschiderea oficială a Festivalului Brânzei și al Țuicii și vizitarea standurilor;
15:30 Spectacol oferit de ansamblurile folclorice din Rășinari, Polovragi, Băbeni, Topoloveni, Constanța;
18:00 Recital Aurelian Adam;
18:30 Corul reunit al rășinărenilor;
18:40 Recital Maria Oancea, Cătălin Dudaș, Vasile Dorca, Melania Gîjulete;
19:10 Ansamblul de la Novaci;
19:30 Recital Robert Târnăveanu.
Duminică, 29 august
10:00 Târg de produse tradiționale;
14:00 Program artistic oferit de ansamblurile de la Baia de Fier, Petrila, Vaideeni, Șoimuș, Șura Mică, Pielești, Avrig;
16:45 Recital Doinel Handorean;
17:40 Dansuri populare din Codlea;
18:00 Recital Mircea Cârțișorean;
18:30 Dansuri populare din Armeniș, Caraș Severin;
19:10 Recital Mihaela Petrovici;
20:30 Ansamblul „Călușerii” din Rășinari;
21:00 Foc de tabără.
Atelierele tematice pentru copii se desfășoară sâmbătă, în intervalul 14:00 – 17:00 și duminică, între 14:30 și 17:30.
De asemenea, te invit să afli mai multe despre Rășinari și istoria locului, să vezi montajul realizat cu colecția etnografică a muzeului Pavel Diaconu – am extras din monografia satului și câteva superstiții din vechime, tipul rășinăreanului, porecle și cum arătau locuințele lor.
Cum s-a petrecut la ediția din 2019? Vezi în video-ul Nova TV Mediaș: