Connect with us
Home Info Eveniment - ZiRomania.ro Conace şi case boiereşti din România
Conace şi case boiereşti din România

Conace şi case boiereşti din România

Lectura de < 1 minut.

Multe dintre conacele și casele boierești sunt în paragină, altele au fost salvate de oameni inimoşi, care au înţeles că patrimoniul istoric trebuie protejat.

Un curs prezentat de Anita Sterea.

Conace românești uitate?

Pe lângă conace deja celebre, la acest curs, vei descoperi conace mai puţin cunoscute sau chiar uitate.
Ești invitat într-o călătorie virtuală pe la conacul lui Mihail Kogălniceanu, de la Murfatlar, conacul Vasile Alecsandri, de la Mirceşti sau conacul lui Alexandru Marghiloman, de la Hagieşti.

Vei afla lucruri, poate neștiute, despre case boiereşti elegante, din oraşele importante ale ţării.
Redescoperi, prin poveşti şi fotografii, case memoriale sau case care au fost donate de oameni cu funcţii locale pentru a găzdui instituţii de cultură.

Casa memorială George Enescu de la Sinaia, casa memorială Mihail Sadoveanu din Iaşi, Casa Universitarilor din Craiova sau Iaşi, precum şi despre Casa Carabatescu din Târgu-Jiu – acum sediul Băncii Naţionale sucursala Gorj.

Cele două şedinţe ale cursului despre istoria conacelor şi a caselor boiereşti din România vor fi însoţite de poveşti savuroase şi imagini de arhivă sau contemporane.


Conacele României

Conacul lui Mihail Kogălniceanu de la Murfatlar, conacul Vasile Alecsandri de la Mirceşti, conacul lui Alexandru Marghiloman de la Hagieşti, Conacul Octavian Goga, Conacul Evanghelie Zappa, Conacele Orezeanu, Oteteleşanu, Negruzzi, Cantacuzino şi Conacul Golescu.

Case boiereşti din România

Casa memorială George Enescu de la Sinaia, casa memorială Mihail Sadoveanu din Iaşi, Casa Universitarilor din Craiova sau Iaşi, Casa Carabatescu din Târgu-Jiu

Detalii exacte despre cursul „Conace şi case boiereşti din România” sunt disponibile pe site-ul Fundatiei Calea Victoriei.

Dacă organizezi un eveniment 100% românesc sau știi vreunul și vrei ca întreaga comunitate ZiRomânia să afle despre bogăția, frumusețile, tradițiile României, adaugă-l de aici.

Înscrierile se fac prin completarea câtorva câmpuri și trimiterea formularului de pe site-ul organizatorului.

Date

13 ian. 2020

Time

19:00 - 21:00

Cost

150 Lei, pentru ambele sedințe

Organizator

Fundația Calea Victoriei
Phone
0735.863.845
Email
contact@victoriei.ro
Website
https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top