Connect with us
Cum se făcea untul prin batere în bădău

Istorie & Tradițional

Cum se făcea untul prin batere în bădău

Cum se făcea untul prin batere în bădău

Atunci când mergi pe firul tradițiilor românești, afli povești care te întorc la vremurile în care totul se făcea cu drag, răbdare și atenție. Astăzi am aflat povestea untului tradițional, untul prin batere în bădău.

,,La operațiunea de făcut unt la stână se folosea doar un recipient, bădăul – un putinei de formă conică, înalt și strâmt, făcut din doage de brad, în care se bătea cu ajutorul unui băț ce avea la capăt un disc cu găuri care favoriza baterea smântânii.

Partea grea venea din faptul că dura foarte mult. Unii ciobani spun că era nevoie de peste o mie de bătăi, o activitate mecanică ce putea să îl poarte pe actant cu gândul departe, poate la sat și la familia ce vedea de treburile gospodăriei. Untul se făcea la nevoie. Pentru aceasta, laptele nefiert se punea la smântânit cu o seară înainte, iar dimineața se aduna smântâna de pe suprafața lui și se bătea în bădău.

bădău - cum se făcea untul prin batere

foto: Muzeul Astra

Untul se mânca proaspăt, întins pe o felie de pâine coaptă pe vatră, sau se folosea la frământarea cozonacilor, unul din preparatele de bază la sărbători.

Se putea face unt și din urdă, astfel că la stână, când se strângea prea multă urdă (cam la două zile o dată), se făcea din ea unt (se freca urda în ciubăr până lăsa untul) care se punea apoi în „şteand”. Untul din urdă nu era la fel de bun ca cel din smântână, doar ultimul fiind folosit la cozonaci.”
Operațiunea „untul prin batere în bădău” este povestită de Mihaela Gherghel, muzeograf la Muzeul Astra.

Atelierul gastronomic de preparare a untului prin batere în bădău a fost găzduit de Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, într-un peisaj de poveste veche românească, vineri dupa amiază de la ora 12:00.

Baterea smantanii 1

Baterea smântânii. Foto: Muzeul Astra

La umbra brazilor de lângă gospodăria de oier din Rășinari, monument expus în Muzeul Astra, s-au reprodus toți pașii necesari pentru a face untul, de la smântânit laptele în covățele, până la bătut smântâna în bădău unde au fost prezentate și uneltele folosite la stână pentru a face untul.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul ASTRA în cadrul proiectului „Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generație în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul ASTRA”, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate.

Fiindcă vorbim de acțiuni în mediul rural, vezi și De ce să te muți la țară? 15 beneficii trăite de Cristian

Cheie: satul românesc, #MuzeulAstra


Susține blogul și Faptele Bune cumpărând de pe butoanele de mai jos, sunt linkuri afiliate.

Fără costuri suplimentare pentru tine.

Suveniruri Românești Haine Tradiționale Oferte de Călătorie

1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: 2.000 de acțiuni culturale la Muzeul Astra în 2022

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha loading...

To Top
ZiRomania.ro
Prezentare generală a confidențialității

Utilizăm informațiile pe care le colectăm sau pe care ni le furnizezi în următoarele scopuri:
* pentru a prezenta sit-ul și conținutul acestuia într-un mod adecvat și eficient pentru tine si computerul tău;
* pentru a-ți furniza informațiile pe care ni le soliciți;
* pentru a te informa prin aspectele pozitive despre România si români, pe care le găsești pe sit;
* compilarea de statistici privind utilizatorii;
* securitatea și îmbunătățirea sit-ului.